Confruntarea....

                                                          "Confruntarea", pictura in ulei

„La portile Albastre”

„…Cred insa ca este imposibil ca mesajul tulburator de frumos, de adevarat si de adanc sa nu il urmareasca multa vreme, daca au intarziat un minut sau poate doua asupra lucrarii. Daca da, in fata ochilor mintii oricui se deschide -  ca o floare rara - sensul unei metafore in care se contopesc laolalta, pictural si poetic, intelesuri superioare din intelepciunea culturii, din filosofia politicului si a istoriei. A da intai si intai o idee sumara despre aceasta metafora emblematica mi se pare foarte nimerit. Ea vorbeste despre destinul omenesc din toate timpurile si mai cu seama are o adresa precisa pentru al nostru. Sa ne inchipuim intr-un patrat  (pe fundal gri-mov, savant colorat) pe o diagonala doua valuri izbindu-se salbatic, doua spirale imense, surprinse in momentul de maxima inclestare a fortelor. In stanga, ingemanate cu valul prim, cateva contururi incandescent sangerii de oameni, un manunchi de cutezatori ce se impotrivesc cu puterea valului lor celui dimpotriva, tot asa de enorm. Privind tabloul acesta atat de lipsit de retorica, atat de plin de mesaj faustic cu atata maiestrie incorporat, atat de rafinat pictat, mi-a venit in memorie o cugetare a lui Eminescu referitoare la economia nationala: ‚’suma dominarii omenirei asupra naturei e civilizatia adevarata’. Tabloul poarta un nume (pe care l-as considera provizoriu) ‚Confruntarea’ si in intervalul acela mi-am spus ca mai nimerit ar fi ‚Prometiada’.

Bineinteles, atunci cand a deschis omul ochii asupra celor de pe pamant, nu putea sa si-l inchipuie pe Prometeu decat ca semizeul ce a vrut sa daruie o scanteie de fericire muritorilor. Pentru era revolutiei cibernetice mitul s-ar cuveni regandit in acord cu acest timp. Daca Prometeu cu adevarat ar fi furat focul din Olimp ni l-ar fi adus spre a fi cat mai asemenea zeilor. Trebuie sa vedem in Prometeu eterna nemultumire a fiintei umane fata de eterna vitregie a naturii si aceasta prometiada va fi consubstantiala omului toata istoria sa.

…Visul prometeic din om de a fi stapanul unei puteri titanice, in stare a se opune marii- cum ne inspira panza lui Alexandru Ichim – e pe cale de a deveni o realitate foarte palpabila. Si trebuie sa timen seama ca nu numai Iasiul este singurul oras privilegiat din aceasta parte de tara in care cibernetica si tehnologiile de mare productivitate isi spun cuvantul…Dar daca o opera de arta reuseste sa raspunda unor asemenea comandamente, cu atat mai bine pentru respectiva opera. Creatia lui Alexandru Ichim cu transparenta (si, paradoxal, ambiguitatea) ideii raspunde tuturor exigentelor ce le reclama o compozitie despre acest timp. (Sa ne amintim ce spunea Stendhal ‚pictura nu este decat morala construita’)… Prin arta sa el inspira privitorilor ce se perinda prin acest birou ca hotarele cunoscutului si necunocutului sunt mereu miscatoare, ca in oamenii aceia uniti, identificati cu valul din stanga, exista acea putere capabila sa se opuna dezlantuirii oarbe a naturii si intr-un sens mai inalt, sa mute mereu hotarele dinspre cunoscut spre necunoscut…”  de Ion Taranu, La portile Albastre, Cronica, 25 ianuarie 1985