Cronica Veche 2012/cronica artelor/ Articol de Valentin Ciuca

Un septuagenar performant, Alexandru Ichim
                                                                                                       

"Pictorul Alexandru Ichim face parte din categoria,

rară, a celor discreți, neinteresat, altfel spus, de o glorie

efemeră bazată pe jocurile de culise ale breslei. Ideea

de a realiza acum o expoziție, în spațiul

neconvențional al Prefecturii ieșene, i-a fost sugerată

de familie și prietenii apropiați, numărul expozițiilor

personale numărându-se pe degetele unei singure

mâini. A fi sărbătorit public a părut celor mai mulți ceva

firesc, singurul rămas oarecum detașat de eveniment

fiind artistul însuși. Nu a părut mirat când i s-a adus la

cunoștință că a venit momentul unei retrospective și a

acceptat cu rezerva firească a unui personaj discret și

neinteresat de efemere momente de laudatio.

Cariera artistului s-a derulat și s-a împlinit în

ritmurile largi ale celui care, instruit în acord cu

valorile umaniste, acceptă și cultivă dictonul festina

lente. În timp ce alți confrați se înghesuie să obțină

săli unde să expună precarele lor căutări și ezitări,

Alexandru Ichim se lasă cu greu convins să iasă în

public. Argumentul că nu trebuie să urli spre a fi

auzit, deși corect, în zilele noastre lucrurile s-au

schimbat esențial. Dacă nu apari la televizor sau

nu participi la show-uri spontane pregătite dinainte,

publicul devine reticent...

Un celebru pictor japonez, Hokusai, când a

împlinit vârsta de șaptezeci de ani, le-a spus

discipolilor că abia acum se va apuca serios de

pictură. Experiența de viață este, desigur, inevitabilă

în a face un pas mai înainte și Alexandru Ichim, din

momentul când a constatat că expresia artei sale a

devenit un stil personalizat și autentic, s-a întărit în

ideea de a-și configura opera. Lentoarea sa aparentă

este motivată compensativ de ritmurile largi ale

reflexivității, a poverii unor modele absolute la care se

raportează cu respect, astfel încât, sub teroarea

perfecțiunii, amână în așteptarea secundei astrale,

mirifice.

Filosofia existenței sale nu ține de mistica

numerelor mari, iar adagiul non multa sed multum are

valoarea unei ireversibile opțiuni. Prin cultură a

descoperit respectul pentru marea artă românească

și universală, prin expresie a vrut să se întâlnească

cu lumea și, mai ales, cu el însuși. Acest comportament i s-a potrivit de minune, iar creația l-a confirmat permanent, mai ales că cei care

au simțit fiorul filosofic al creației sale au devenit în

timp parteneri ideali pentru peripatetice dialoguri

platoniciene. De aici impresia că pictorul parcurge

etape succesive de elaborare a conceptului viitoarei

opere, urmat de o gestație prelungită. El, prin puțin își

asumă accesul la nostalgia sintezei, la reflecție

tensionată doar de posibilitatea capcanelor întinse de

efemere mode. Cu fiecare nouă compoziție vizează

eliberarea de un proiect intelectual obsedant, o

eliberare care îl trimite la încă un pas așezat pe solul

stabil al creativității autentice. Autentice prin mesaj

spiritual și eliberator pentru artist, compozițiile sale

devin, finalmente, veritabile și dramatice

autoportrete, o dezbatere despre eul creator și

universul proprietate personală. Dispus rareori la

confesiune, vorbește puțin despre pictura sa, copleșit

de anvergura și adevărul uman mărturisit de

antecesori iluștri. Ar vrea să fie, discret, unul dintre

ceilalți și abandonează aprioric orice tentație de

vremelnică trufie. Este, de aceea, unul dintre cei

mulți care a surprins prin culoare miracolul luminii și a

trăit, efemer, fascinația universului. Din asemenea

perspectivă, suprafața este tratată cu o fascinantă

acribie, unde punctele de lumină se adună sau se

risipesc într-un previzibil cosmos, asemenea focurilor

bengale. Prin punct, pictorul definește universul

microcosmic, dar și vastitatea ilimitatului.

Mișcarea astrelor infinitezimale pe orbite

elicoidale asigură eleganța curbelor generoase peste

care se înalță silueta gracilă a unei păsări Phoenix

născută din culorile cerului și ale mării. Impresia de

metafizic se impune astfel încât lectura imaginii ține

de descifrarea subtilă a ceea ce așteaptă în culisele

cosmosului.

Ideea pădurii, alăturată simbolic unor structuri

umane, face ca vântul imaginar să genereze mișcări

previzibile și ritmuri asociate muzicii sferelor.

Tratarea compozițională, deschisă spre verticală, are

în planul median o structură vitală prin formă și vie

prin mișcarea interioară. Altădată, un grup de

canotori fac din competiție o formă de depășire a

limitelor și de stenică vitalitate. Structura ansamblului

vrea să facă din detalii un elogiu al ansamblului.

Ca un element central al expoziției, ideea de a

realiza în formă de Tondo un fel de punct primordial

al creației universale face din energia culorilor

desprinse din astrul solar, un moment zero al lumii

vizibile. Incendiară prin tensiunea culorii și dinamica

astrală a formelor angajate în infinită mișcare,

compoziția generează miracolul luminii și al vieții.

Pensulația, însuflețită prin pathos și ethos, ne face

martorii privilegiați ai unui autentic miracol.

Prin racord complementar, cele două ample

compoziții din seria neagră a artistului sugerează

dimensiunea ludică a unui inventiv care trimite livresc

la boema cabaretului parizian Pisica Neagră. Negrul

devine culoare, iar compoziția mizează pe structura

tușei așezată uneori vertical, alteori fiind preferată

varianta așezării pastei pe orizontală. Din aceste

variate tușe se configurează suprafețele mate sau

cele luminoase. Lumina face parte din compoziție, iar

ritmurile suprafețelor determină incitante lecturi și

reacții spontane de atașament. Alte lucrări, puține la

număr, contribuie în mod distinct la decodarea unei

viziuni prin care artistul și-a configurat universul

proprietate personală. Unde, desigur, putem

pătrunde uneori și noi, cu sentimentul recunoștinței și

al momentului fast de întâlnire cu un creator autentic

și generator de universuri personale... A-l urma cu

încredere și dincolo de momentul 70 ține de

recunoașterea și asumarea valorii sale ca un bun al

întregii bresle a artelor frumoase ieșene și nu numai.

La mulți ani!"  de Valentin CIUCĂ

un articol aparut in

Cronica Veche/ nr. 2/  februarie 2012/ Cronica Artelor

 http://cronicaveche.files.wordpress.com/2012/02/cronica-veche-nr-13.pdf