Cronica Veche 2012/cronica artelor/ Articol de Valentin Ciuca

Un septuagenar performant, Alexandru Ichim
                                                                                                       

"Pictorul Alexandru Ichim face parte din categoria,

rară, a celor discreți, neinteresat, altfel spus, de o glorie

efemeră bazată pe jocurile de culise ale breslei. Ideea

de a realiza acum o expoziție, în spațiul

neconvențional al Prefecturii ieșene, i-a fost sugerată

de familie și prietenii apropiați, numărul expozițiilor

personale numărându-se pe degetele unei singure

mâini. A fi sărbătorit public a părut celor mai mulți ceva

firesc, singurul rămas oarecum detașat de eveniment

fiind artistul însuși. Nu a părut mirat când i s-a adus la

cunoștință că a venit momentul unei retrospective și a

acceptat cu rezerva firească a unui personaj discret și

neinteresat de efemere momente de laudatio.

Cariera artistului s-a derulat și s-a împlinit în

ritmurile largi ale celui care, instruit în acord cu

valorile umaniste, acceptă și cultivă dictonul festina

lente. În timp ce alți confrați se înghesuie să obțină

săli unde să expună precarele lor căutări și ezitări,

Alexandru Ichim se lasă cu greu convins să iasă în

public. Argumentul că nu trebuie să urli spre a fi

auzit, deși corect, în zilele noastre lucrurile s-au

schimbat esențial. Dacă nu apari la televizor sau

nu participi la show-uri spontane pregătite dinainte,

publicul devine reticent...

Un celebru pictor japonez, Hokusai, când a

împlinit vârsta de șaptezeci de ani, le-a spus

discipolilor că abia acum se va apuca serios de

pictură. Experiența de viață este, desigur, inevitabilă

în a face un pas mai înainte și Alexandru Ichim, din

momentul când a constatat că expresia artei sale a

devenit un stil personalizat și autentic, s-a întărit în

ideea de a-și configura opera. Lentoarea sa aparentă

este motivată compensativ de ritmurile largi ale

reflexivității, a poverii unor modele absolute la care se

raportează cu respect, astfel încât, sub teroarea

perfecțiunii, amână în așteptarea secundei astrale,

mirifice.

Filosofia existenței sale nu ține de mistica

numerelor mari, iar adagiul non multa sed multum are

valoarea unei ireversibile opțiuni. Prin cultură a

descoperit respectul pentru marea artă românească

și universală, prin expresie a vrut să se întâlnească

cu lumea și, mai ales, cu el însuși. Acest comportament i s-a potrivit de minune, iar creația l-a confirmat permanent, mai ales că cei care

au simțit fiorul filosofic al creației sale au devenit în

timp parteneri ideali pentru peripatetice dialoguri

platoniciene. De aici impresia că pictorul parcurge

etape succesive de elaborare a conceptului viitoarei

opere, urmat de o gestație prelungită. El, prin puțin își

asumă accesul la nostalgia sintezei, la reflecție

tensionată doar de posibilitatea capcanelor întinse de

efemere mode. Cu fiecare nouă compoziție vizează

eliberarea de un proiect intelectual obsedant, o

eliberare care îl trimite la încă un pas așezat pe solul

stabil al creativității autentice. Autentice prin mesaj

spiritual și eliberator pentru artist, compozițiile sale

devin, finalmente, veritabile și dramatice

autoportrete, o dezbatere despre eul creator și

universul proprietate personală. Dispus rareori la

confesiune, vorbește puțin despre pictura sa, copleșit

de anvergura și adevărul uman mărturisit de

antecesori iluștri. Ar vrea să fie, discret, unul dintre

ceilalți și abandonează aprioric orice tentație de

vremelnică trufie. Este, de aceea, unul dintre cei

mulți care a surprins prin culoare miracolul luminii și a

trăit, efemer, fascinația universului. Din asemenea

perspectivă, suprafața este tratată cu o fascinantă

acribie, unde punctele de lumină se adună sau se

risipesc într-un previzibil cosmos, asemenea focurilor

bengale. Prin punct, pictorul definește universul

microcosmic, dar și vastitatea ilimitatului.

Mișcarea astrelor infinitezimale pe orbite

elicoidale asigură eleganța curbelor generoase peste

care se înalță silueta gracilă a unei păsări Phoenix

născută din culorile cerului și ale mării. Impresia de

metafizic se impune astfel încât lectura imaginii ține

de descifrarea subtilă a ceea ce așteaptă în culisele

cosmosului.

Ideea pădurii, alăturată simbolic unor structuri

umane, face ca vântul imaginar să genereze mișcări

previzibile și ritmuri asociate muzicii sferelor.

Tratarea compozițională, deschisă spre verticală, are

în planul median o structură vitală prin formă și vie

prin mișcarea interioară. Altădată, un grup de

canotori fac din competiție o formă de depășire a

limitelor și de stenică vitalitate. Structura ansamblului

vrea să facă din detalii un elogiu al ansamblului.

Ca un element central al expoziției, ideea de a

realiza în formă de Tondo un fel de punct primordial

al creației universale face din energia culorilor

desprinse din astrul solar, un moment zero al lumii

vizibile. Incendiară prin tensiunea culorii și dinamica

astrală a formelor angajate în infinită mișcare,

compoziția generează miracolul luminii și al vieții.

Pensulația, însuflețită prin pathos și ethos, ne face

martorii privilegiați ai unui autentic miracol.

Prin racord complementar, cele două ample

compoziții din seria neagră a artistului sugerează

dimensiunea ludică a unui inventiv care trimite livresc

la boema cabaretului parizian Pisica Neagră. Negrul

devine culoare, iar compoziția mizează pe structura

tușei așezată uneori vertical, alteori fiind preferată

varianta așezării pastei pe orizontală. Din aceste

variate tușe se configurează suprafețele mate sau

cele luminoase. Lumina face parte din compoziție, iar

ritmurile suprafețelor determină incitante lecturi și

reacții spontane de atașament. Alte lucrări, puține la

număr, contribuie în mod distinct la decodarea unei

viziuni prin care artistul și-a configurat universul

proprietate personală. Unde, desigur, putem

pătrunde uneori și noi, cu sentimentul recunoștinței și

al momentului fast de întâlnire cu un creator autentic

și generator de universuri personale... A-l urma cu

încredere și dincolo de momentul 70 ține de

recunoașterea și asumarea valorii sale ca un bun al

întregii bresle a artelor frumoase ieșene și nu numai.

La mulți ani!"  de Valentin CIUCĂ

un articol aparut in

Cronica Veche/ nr. 2/  februarie 2012/ Cronica Artelor

 http://cronicaveche.files.wordpress.com/2012/02/cronica-veche-nr-13.pdf

"Salba"...Premiul de Excelenta, Consiliul Judetean Iasi, 2005

                                                                                       "Salba", pictura in ulei si salbe de metal
*** de Esenin

După toţi cei care i-am lăsat departe,
După câmpul neted poleit cu-argint,
Ca o porumbiţă singură, deoparte,
Inima tânjeşte, nu mai pot s-o mint.

Ciugulind subţire, prinde amintirea,
Cea dintâi zăpadă, paşii noi din ea
Săniile bălţii au oprit plutirea
Cârdului de raţe ce călătorea.

Din mălinul tânăr, lunecând sub geamuri,
Umbra îşi întinde braţele ei moi.
Aburind amurgul poposit pe ramuri,
Îşi fumează pipa apa din zăvoi.

Învechita zare, ce din cer se-ncheie,
O salută ziua cu fum roz şi crud.
Mirosul de iarbă-al pielei de femeie
Limpede pe buze astăzi mi-l aud.

Pace vouă şesuri, crânguri despuiate,
Tămâiaţi cu miere fruntea mea un pic!
Eu primesc cu zâmbet ale voastre toate,
Dar din toate, vouă, nu vă cer nimic.

                                                                   de Serghei Esenin...

Confruntarea....

                                                          "Confruntarea", pictura in ulei

„La portile Albastre”

„…Cred insa ca este imposibil ca mesajul tulburator de frumos, de adevarat si de adanc sa nu il urmareasca multa vreme, daca au intarziat un minut sau poate doua asupra lucrarii. Daca da, in fata ochilor mintii oricui se deschide -  ca o floare rara - sensul unei metafore in care se contopesc laolalta, pictural si poetic, intelesuri superioare din intelepciunea culturii, din filosofia politicului si a istoriei. A da intai si intai o idee sumara despre aceasta metafora emblematica mi se pare foarte nimerit. Ea vorbeste despre destinul omenesc din toate timpurile si mai cu seama are o adresa precisa pentru al nostru. Sa ne inchipuim intr-un patrat  (pe fundal gri-mov, savant colorat) pe o diagonala doua valuri izbindu-se salbatic, doua spirale imense, surprinse in momentul de maxima inclestare a fortelor. In stanga, ingemanate cu valul prim, cateva contururi incandescent sangerii de oameni, un manunchi de cutezatori ce se impotrivesc cu puterea valului lor celui dimpotriva, tot asa de enorm. Privind tabloul acesta atat de lipsit de retorica, atat de plin de mesaj faustic cu atata maiestrie incorporat, atat de rafinat pictat, mi-a venit in memorie o cugetare a lui Eminescu referitoare la economia nationala: ‚’suma dominarii omenirei asupra naturei e civilizatia adevarata’. Tabloul poarta un nume (pe care l-as considera provizoriu) ‚Confruntarea’ si in intervalul acela mi-am spus ca mai nimerit ar fi ‚Prometiada’.

Bineinteles, atunci cand a deschis omul ochii asupra celor de pe pamant, nu putea sa si-l inchipuie pe Prometeu decat ca semizeul ce a vrut sa daruie o scanteie de fericire muritorilor. Pentru era revolutiei cibernetice mitul s-ar cuveni regandit in acord cu acest timp. Daca Prometeu cu adevarat ar fi furat focul din Olimp ni l-ar fi adus spre a fi cat mai asemenea zeilor. Trebuie sa vedem in Prometeu eterna nemultumire a fiintei umane fata de eterna vitregie a naturii si aceasta prometiada va fi consubstantiala omului toata istoria sa.

…Visul prometeic din om de a fi stapanul unei puteri titanice, in stare a se opune marii- cum ne inspira panza lui Alexandru Ichim – e pe cale de a deveni o realitate foarte palpabila. Si trebuie sa timen seama ca nu numai Iasiul este singurul oras privilegiat din aceasta parte de tara in care cibernetica si tehnologiile de mare productivitate isi spun cuvantul…Dar daca o opera de arta reuseste sa raspunda unor asemenea comandamente, cu atat mai bine pentru respectiva opera. Creatia lui Alexandru Ichim cu transparenta (si, paradoxal, ambiguitatea) ideii raspunde tuturor exigentelor ce le reclama o compozitie despre acest timp. (Sa ne amintim ce spunea Stendhal ‚pictura nu este decat morala construita’)… Prin arta sa el inspira privitorilor ce se perinda prin acest birou ca hotarele cunoscutului si necunocutului sunt mereu miscatoare, ca in oamenii aceia uniti, identificati cu valul din stanga, exista acea putere capabila sa se opuna dezlantuirii oarbe a naturii si intr-un sens mai inalt, sa mute mereu hotarele dinspre cunoscut spre necunoscut…”  de Ion Taranu, La portile Albastre, Cronica, 25 ianuarie 1985

Confesiuni Alexandru Ichim …

                                                                    "Padure", pictura in ulei

“Initiem astazi o rubrica prin intermediul careia (ne) propunem incursiuni intr-un univers infinit, mereu fascinant- acela al artelor plastice. Incursiuni pe care ne gandim sa le realizam intr-un mod mai deosebit, nu prin sondarea universului amintit din exterior, ci prin deschidera unei ferestre intre acesta si noi, lasand in acest fel lumina dinlauntrul sufletului artistului sa eclipseze lumina dinafara, sa ne mangaie, sa ne patrunda, sa ne determine a intra intr-o indelungata si sincera rezonanta. Vom invita asadar , artistii plastici sa se marturiseasca. Dand dovada de sinceritatea absoluta ce se cuvine a se materializa in fata Dumnezeului pe care il are fiecare creator. Nu mi-am facut nici un plan in realizarea acestei rubrici, in ordinea intocmirii ei. M-am intalnit cu Alexandru Ichim, m-a surprins placut diferenta sensibila in cazul domniei sale, intre ceea ce este si ceea ce pare. Si i-am consemnat gandurile.

Dupa terminarea Facultatii de Arte Plastice nu am expus vreme de 8 ani. Nu puteam sa o fac…doar de dragul artei. Nu era firesc sa o fac pana nu-mi gaseam si consolidam un stil care sa fie numai al meu, cred ca am folosit bine aceasta perioada. Am gandit, Am lucrat, Am studiat intens opera pictorilor care m-au impresionat cel mai mult. Pe care mi i-am ales ca modele – nu in sensul lucrarilor, ci a modalitatii de a lucre. Cea ideala fiind pentru mine aceea prin care totul este trecut prin filtrul ratiunii. Sa nu uit de modele: Piero della Francesca, Michelangelo, Vermeer, Rembrandt…Indeosebi primul mi se pare a fi foarte modern, foarte contemporan. Nu e lipsit de interes faptul ca el a facut primele manuale de matematica…insa in primul rand a fost pictor. De la el, Piero della Francesca, am invatat ca pictura traieste prin culoare.

Eu pun semnul egalitatii intre pictor si culoare.

Dupa modalitatea de lucru m-a interesat si cea de comunicare. De altfel, intre ele legatura  este evidenta si indestructibila. Ochiul este cel care primeste informatia, percepand cu mult mai mult decat toate celelalte simturi. Informarea retinei, alcatuirea memoriei acestea incep din copilarie. La maturitate are loc o a doua faza a mareei – refluxul, creatia, exprimarea…In cea dintai etapa sunt  impresionate sentimentele; in cea de a doua, reactioneaza ratiunea. Pictura trece (sau mai exact pleaca) prin creier. Nu cred ca mai are rost sa subliniez importanta dozarii corecte intre cerebral si sentimental.

Revin la cele facute de mine.

Prima lucrare datata 1975, se intitula “Bucuria Campului”…de atunci incoace am mai semnat, poate nu o sa credeti inca 34. Numai atat. Nu am spus intamplator semnat. Chiar si semnatura o pun cu timiditate si cu un fel de nesiguranta: oare este gata lucrarea? Poate ca nu s-ar potrivi deviza “festina lente”. Imi trebuia o luna si jumatate pentru un tablou;o luna si jumatate ca suma, insemnand ca as lucra zi de zi cate 8 ore, dar cum aceasta nu se intampla, timpul necesar e mult mai mare.

                                           "Bucuria campului", pictura in ulei

Revin si insist asupra pasajului anterior. Informatia e receptata la fel de toti privitorii. Pictorul adevarat trebuie sa gaseasca elemental universal, elemental comun, care exista in fiecare dintre privitori, pentru a fi in comuniune cu ei. Numai in acest caz  se poate vorbi de universalitatea  picturii sau de armonia picturii. In momentul in care atrag, conving si indeamna la meditatie un om fara cultura, o diversitate de oameni – atunci pot spune ca am reusit in ceea ce mi-am propus.Matematica este abstracta numai la inceput si numai dinafara. Celor initiate le spune foarte mult. Cam asa stau lucrurile si in pictura. Limbajul prin semne si cuvinte semnifica primii pasi in comunicare, urmatorii pot fi construiti din imagini.

Unii pictori fac…”vocalize”, dar vreau sa ii ascult si cantand. Atunci inseamna ca au ajuns la perfectiune. La armonia naturii…

Nu pot sa nu includ printre marturisirile mele si pe aceea ca am avut o lucrare manifest (cred ca sintagma nu s-a depreciat…). A suferit prefaceri ca titlu, ceea ce spune multe. Era in rosu si verde si se intitula  “Hotar Strabun”. Am fost consiliat sa o expun sub numele de “Confruntare”. Ultima variant acceptata a fost de nu o sa va vina sa credeti: “Rugby”! Acum fac o replica. Va avea titlul initial si o voi  expune la Chisinau…

In ritmul in care lucrez imi este greu sa spun ceva despre proiecte. Nu stiu cat de mult ati inteles din ceea ce sunt. Poate nu am stiut eu sa ma spun. Poate o fac mai bine tablourile mele…

Multumim domnului Alexandru Ichim pentru amabilitate si sinceritate. Transformam sugestia din finalul marturisirii sale intr-o invitatie: priviti pozele tablourilor care insotesc aceste randuri pentru a-l cunoaste cu adevarat si pe deplin…este pictorul Alexandru Ichim…”

de Magda Sficlea, “Anch’ío sono pittore…se confeseaza Alexandru Ichim…consemneaza Magda Sficlea”, publicat in  ziarul 24 de ore, 1990, Iasi

Picturile maestrului Alexandru Ichim, care au insotit articolul in paginile ziarului "24 de ore" de Iasi, au fost: “Confruntarea”, “Capetenie Daca” si “Pasare de Apa”.

..."Apus"..."Accident"..."Teroare"...

                                                                                          "Apus", pictura in ulei

Iubire...de Evgheni Evtuşenko

"Te iubesc mai mult decât natura,
Fiindcă tu natura însăşi eşti,
Decât libertatea mi-eşti mai dragă -
Fără voi, ca un ocnaş trăieşti.

Te iubesc cu toată nebunia,
Ca pe-un hău, nu ca pe-un drum de roţi,
Te iubesc mai mult decât se poate,
Cât de mult - să înţelegi nu poţi.

Fără noimă te iubesc întruna,
Şi când beau şi-atunci când spun prostii;
Mult mai mult decât pe mine însumi
Te iubesc. Vreau sigură să fii.

Te iubesc mai mult decât pe Shakespeare
Decât toate cele pământeşti,
Mi-eşti şi decât muzica mai dragă,
Pentru mine, muzica - tu eşti!

                                                "Accident", pictura in ulei

Te iubesc mai mult decât speranţa
Gloriei, în veac de vis şi fum,
Decât ţara asta ruginită,
Fiindcă tu eşti ţara mea acum.

Eşti nefericită? N-ai temeiuri!
Nu-L mai mânia pe Cel de Sus.
Decât fericirea mi-eşti mai dragă
şi decât iubirea, mai presus..."

Evgheni Evtuşenko, acest uimitor si inimitabil poet rus...

"Teroare", lucrare in metal

...expozitie Poitiers, Franta

                                                                                                "Marine", pictura in ulei

                                                                      "Crepuscul", pictura in ulei

"Lacul", picturi in ulei

                                                                                                            "Lacul", pictura in ulei

Lacul

"Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă,
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă.

Si eu trec de-a lung de maluri,
Parc-ascult şi parc-aştept
Ea din trestii sã răsară
Si sã-mi cadă lin pe piept;

Sã sărim în luntrea mică,
Ingânaţi de glas de ape,
Si sã scap din mână cârma
Si lopeţile sã-mi scape;

Sã plutim cuprinşi de farmec
Sub lumina blândei lune –
Vântu-n trestii lin foşnească,
Undoioasa apă sune!

Dar nu vine... Singuratic
In zadar suspin şi sufăr
Lângă lacul cel albastru
Incărcat cu flori de nufăr”

Mihai Eminescu, 1 septembrie 1876

                                                                                                              "Lacul", pictura in ulei